Cărți de la Editura Niculescu

Cum nu se putea lipsi din biblioteca mea, câteva cărți foarte interesante de la Editura Niculescu .

Mi-am ales câteva titluri ce mi-au atras imediat atenția, precum : Femei care alergă cu lupii , în această carte am găsit latura noastră feminină, cât de puternică poate fi uneori. Aș putea spune o carte ce te răscolește și spiritual, aveam nevoie să citesc o asemenea încurajate să-i spun așa, o certitudine prin care ne demonstrează și arată noi ca și femei suntem curajoase, puternice și inteligente, iar uneori putem fi atât de blânde și alteori de ne îmblânzit. M-a emoționat profund și vă recomand cu drag să o citiți și să meditați puțin la ea. A doua carte ce am ales-o a fost : Emoții negative, când am ales-o după titlu m-a atras sincer, asemănarea cu emoțiile pe care le-am trăit sau le trăiesc uneori, anxietatea, panica și tristețea și-a pus amprenta pe sufletul meu. Iar cartea emoții negative, ne educă să spunem NU, impulsurilor, emoțiilor ce sunt de necontrolat de multe ori, această carte mi-a inspirat încredere mai multă în mine, cum să m-a pot controla și cum pot deveni un om mai pozitiv. A treia carte, fiind pasionată de trecut și istorie am ales-o pe : Copii de dictatori , o carte destul de bună, ce scoate în relief viața și trăirile unor copii nevinovați, să spun așa…. Ce au avut TOTUL și au rămas fără nimic, au sfârșit ca și poporul de rând sau mai urât ca ei… Cărțile le găsiți pe site-ul https://www.niculescu.ro/ sau în librării. Am avut o emoție aparte cu fiecare carte, până la ultima pagină, mulțumiri celor de la Editura Niculescu pentru ajutorul sponsorizării , în cadrul evenimentului #bloggeritelacastel.

Bunătăți de la SanoVita

Hello, revin din nou cu un articol despre produse sănătoase de la SanoVita , primite la fel la evenimentul #bloggeritelacastel . Nu au fost noutăți pentru mine ci unele din ele le consum de fel, și când prin ocazia să intru într-un magazin naturist le cumpăr cu drag .

De data aceasta am primit, câteva pachețele mix ( nuci uscate) fructe uscate, ce au fost delicioase pentru micul dejun. Am mai primit și Fulgi de porumb, ce am de gând să fac niște crispy deliciosi, fructe Goji ce am înțeles că ies împreună cu lămâie o limonadă delicioasă, un pachet de Musli , acestea îmi plac foarte mult, ani ales că au bucăți de fructe uscate. Părerea mea că produsele de la SanoVita, sunt delicioase și foarte important de reținut că au ingrediente naturale, fără coloranți sau ingrediente nu prea sănătoase. Mulțumim pentru că ne-a fost sponsor la eveniment și dacă nu ați încercat ceva de la ei , poate vă încântă când treceți prin magazine, sunt accesibile la preț.

Biscuiți Poeni și Grand Papa

Când vine vorba de ronțăieli sunt foarte atentă, încerc de ceva timp să mănânc cât mai sănătos și să evit alimentele alea super sărate și pline de coloranți.

Am găsit marca de biscuiți https://www.biscuitiipoieni.ro/ , ce sunt foarte sănătoși și curați la ingrediente , mai ales gama Nutri ce îți oferă o saturație îndelungată. O gustare delicioasa între mese sau atunci când nu ai timp să mănânci. Sunt fragezi și deliciosi, plus că au o mulțime de arome și combinații. Se pot folosi și la diverse combinații de prajituri. Am mai testat tot noutate pentru mine și gama Grand Papa , aici avem o mulțime de combinații, covrigei cu diverse arome, biscuiți crocanti sau minicrakers. Cel mai mult mi-au plăcut GRAND PAPA COVRIGEI FRĂGEZIȚI CU VIN ALB
Fini, sărați, tentanţi, cu sare de mare şi seminţe de susan, covrigeii Grand Papa frăgeziţi cu vin alb și cei cu unt. Le mulțumim ambelor brand-uri că ne-au fost sponsori la eveniment, de acum mă pun să caut prin magazine aceste delicii, numai bune de rotație sau de avut în geantă când nu am timp pentru o masă.

Cărți de la Bookzone

Sunt mare fan a cărților, romane, povești, lecții de viață sau ceva să mă ajute cu încrederea de sine. Așa că cei de la Bookzone, au o mulțime de cărți pe alese, toate genurile și categoriile. Eu mi-am luat două cărți : https://bookzone.ro/carte/arta-de-a-fi-liber-nedra-glover-tawwab , Arta de a fi liber, o carte ce te învățat să-ți stabilești limite, să te controlezi, cum să fii disciplinat si să-ți controlezi emoțiile. Mi-a plăcut sfaturile din ea, de a spune DA deciziilor sănătoase și de a-mi trăi viața așa cum vreau și cum mă simt eu mai bine. A doua carte se numește : Gallant. Conacul bântuit , o carte istorică cu multe secrete de familie, Olivia află că unchiul Arthur a murit de mult timp și o grămadă de lucruri ciudate se întâmplă. Nu are voie să iasă din casă după apus, toată casa se „izolează” de întunericul de afară, și nu are voie să treacă de zidul care desparte conacul de restul câmpului. Cu toate acestea, Olivia ia mici decizii nesăbuite și o întreagă lume întunecată ni se prezintă. Cartea este fantasy cu tente de horror, dar este un horror lejer. Merită să-i oferiți o șansă și Oliviei.

Cremă de la Allurene

Cremă antirid de la Allurene , o cremă specială pentru toate vârstele, dar indicat este de la vârsta de 30+ , cu efect antirid și toate tipurile de ten. Este o cremă testată dermatologic, cu ingredientul Lipo Ceravit-C , ce are efect garantat și ajută la păstrarea tonusului și elasticitatea pielii. Mi-a plăcut că previne FOTO îmbătrânirea, si degradarea colagenului din piele. Ca și beneficii : – reduce ridurile , oferă luminozitate tenului, stimulează producția de colagen, protejează și restructureaza straturile pielii. Textura este fluidă și non-grasa , lasă pielea catifelata , fină și hidratata.

Librăria Donaris

Hello dragele mele, revin cu un nou articol tot despre cărți , pentru că în ultimul timp mi-am cumpărat cam multe ( pregătire pentru sezonul rece :)) . De aici mi-am ales o carte ce se numește : 420 tehnici de meditație , are la bază o mulțime de sfaturi pentru a găsi liniște și împăcarea cu tine. Te mai conștientizează cu împăcarea cu tine cât de utilă este. Mi s-a părut foarte interesantă și o idee bună să o am în bibliotecă. Al doilea produs mă prezint cu o superbă agendă micuța stil vintage, într-adevăr e cam micuță tip carnețel așa, îmi voi trece idei și unele gânduri, vă las link-ul cu agenda pentru că au și mai multe culori https://www.librariadonaris.ro/agenda-vintage-10x14cm , mi-a plăcut experiența cu acestă librărie, mi-a ajuns comanda repede și produsele au ajuns așa cum mă așteptam.

Îngrijire cu Gama Dr. C. Tuna Aqua

De câțiva ani cunosc firma de cosmetice Farmasi, am tot folosit unele produse de la ei și raport calitate preț sunt foarte ok.

Ca și sponsor la evenimentul #bloggeritelacastel ne-au trimis câte un kit ales de noi pentru îngrijirea tenului, noua lansare șampon uscat și un autobronzant ( pe care nu am reușit să-l testez) , în schimb mi-a plăcut când am folosit șamponul uscat, oferă senzația de păr spălat, miroase și foarte bine ( este o alternativă potrivită când ești presată cu timpul) . La fel de mult mi-a plăcut și kit-ul pentru îngrijirea tenului. L-am ales pe acesta pentru că tenul meu are nevoie de hidratare și fiind mixt nu prea mă înțeleg cu produsele și cremele cu textură mai grasă. Kit Aqua , este compus din : ser ce îl aplic înainte de cremă pentru o hidratate mai intensă, crema ce are o textură super fluidă și lejeră, intră foarte repede în piele, cream de ochi o folosesc atât dimineața cât și seara și gelul de curățare ce îl folosesc după demacherea cu apă micelară. În principiu se merită acest set încercat sau măcar o parte din produse, sunt potrivite pentru orice tip de ten și oferă o hidratare intensă și absorbție rapidă.

Produse de la Organic Shop

Hello, v-am prezentat pe Instagram acum ceva timp, câteva produse noutăți pentru mine de îngrijirea corpului.

Produsele sunt de pe site-ul celor de la Organic shop , am primit aceste produse în cadrul evenimentului #bloggeritelacastel și am avut o mulțime de arome. Toate sunt fructate și au un miros genial. Încep cu exfoliantele de corp, mi-au plăcut cum au exfoliat pielea, au oferit și hidratare nu a rămas pielea rigidă 🙂 , cremele de corp au o textură lejeră, hidratează bine și miros foarte plăcut pe piele. Am mai primit în coletul de la ei și o mască de păr cu aromă de banană, la fel și șamponul de păr. La fel și acestea au curățat bine scalpul și mi-au lăsat părul mătăsos. Le recomand să le încercați, sincer mi-au lăsat o impresie foarte bună și mă bucur că am avut ocazia să le testez. Le găsiți aici https://b4y.ro/

Produse cosmetice Nala

Bună, astăzi vreau să vă povestesc puțin despre brandul meu preferat de produse cosmetice, Nala se numește 🙂 le cumpăr unele produse de la ei de aproximativ doi ani, fiind un brand ce produce produse cu ingrediente 90% naturale și fără să conțină parabeni, asta mă face să-mi plac placa și mai mult.

Au un preț foarte bun și mai ales când au oferte pe site le prinzi la un preț și mai mic. Preferate de la ei am bombele de baie, sunt efectiv geniale ( hidratează pielea și miros foarte, foarte bine) , gelurile de duș sunt foarte bune cât și exfoliantele de corp . Dar în cadrul evenimentului #bloggeritelacastel , am primit o cutiuță de la ei cu 3 produse, gel de duș, șerbet de corp și bombă de baie, vin împachetate tare frumos ( genul ăla de cutie sunt perfecte pentru un cadou și au o mulțime pe site) , produsele ce le-am primit eu sunt cu aromă de cidru de mere, miros genial, sunt calitative și hidratează foarte bine pielea . O să vă las link cu ele poate vă atrage și pe voi, se merită să le încercați, mai ales acum toamna să simți aromele toamnei mai aproape și mai intens. Set cadou , le puteți achiziționa la set sau separat ( au și multe alte oferte pe site) . Spor la cumpărături!!

Produse de la Triodeluxe pentru părul creț

Bună, revin cu un nou articol despre noile produse testate de la Triodeluxe special concepute pentru părul creț.

Este vorba despre gama Io Planet Curly Expert Sampon ce a ajuns la mine într-un set format din : șampon, mască de păr și ser. După cum vă spuneam , părul meu este ondulat, tot încerc să-mi caut produse cât mai ok la ingrediente, acest set mi-a plăcut ca și textură, cum hidratează părul și ce bucle frumoase îmi oferă după spălare. Pentru o hidratate mai mare îmi las masca puțin mai mult în păr și după clătire pe părul umed pun puțin ser de la jumătatea părului în jos. Mi-au plăcut produsele și voi reveni să le cumpăr din nou cu drag .