
„… Aș vrea să-mi citești în suflet și să simți cât de tare mă doare lipsa ta, mamă… Nu mai sunt demult copilul acela micuț, învățat să tacă, să asculte fără să pună întrebări și să accepte ce i se oferă!… Îmi lipsești, mamă!… Acum sunt suficient de mare, încât să știu ce înseamnă să fii mamă… Știi… mi-ai lipsit toți acei ani, în care te-am căutat, te-am strigat și te-am rugat să vii și doar absența ta îmi răspundea într-una! Nu-mi aduc aminte de plimbări făcute împreună, cu drag, nici de clipe petrecute prin magazine, încercând să te amăgesc să-mi cumperi o rochiță, să-ți bat din picior, ca un copil alintat, până mi-ai fi făcut moftul… pentru că lipsesc ! Altele sunt clipele care-mi străbat mintea, prea pline de lacrimi și stomacuri goale, prea tremurate de frig și plânsete triste, prea multe sub cerul liber al nopții, prea obosite și pierdute printre străini, prea nepăsătoare și dureroase… Îți simt lipsa, mamă!… Acum sunt mare, om la casa lui și am la rândul meu copii, mamă!… Și nu a fost clipă în care să fie nevoie de mine, ca mamă și să nu fiu acolo, pentru ei! Mi-am promis cândva și timpul a trecut, că voi fi umbra lor și asta am făcut! Modul în care i-am crescut, implicarea ta în viața lor, atenția acordată… am vrut să-ți arăt ce înseamnă să fii mamă!… Dar nu ai vrut să vezi nimic din toate astea, mamă și totuși nu disper, încă mai sper că vei pricepe într-o zi, ce înseamnă statutul de mamă! Mi-am călcat de multe ori, liniștea și fericirea în picioare, pentru tine, mamă și nici atunci nu ai văzut! Știi… un părinte nu dă naștere unui copil, ca la bătrânețe să fie obligat să-l întrețină! El o face oricum, îi va purta părintelui de grijă, dar nu din obligație, ci din iubire!… Îmi lipsești, mamă!… Ți-am spus cândva, că nu vreau acum o mamă care să mă educe, nu mai sunt la acel timp, însă am nevoie de o prietenă, căreia să-i povestesc toate gândurile, să-mi aline rănile, să-mi asculte râsetele, să fie acel tot de care nu am avut parte! M-ai refuzat, mamă! Nu, nu sunt supărată pe tine, doar mă doare!… Timpul a trecut și odată cu el, am trecut și noi și am ajuns bunică, mamă!… Și am vrut să-ți arăt ce înseamnă să fii bunică! Să-ți plângă ochii de bucurie, să nu poți scoate un cuvânt de emoție, să crezi că Universul ți-a făcut o favoare, când te-a transformat în mamă de două ori!! Dar nici acum nu ai înțeles nimic! Mamă, orgoliul ne distruge, ne mănâncă pe dinăuntru, ne înrobește sufletul, ne stoarce de putere, oare tu simți asta!? Mi-e dor de tine, mamă și îmi lipsește vocea ta, zâmbetul tău, căldura sufletului tău! Oare poți să-mi simți disperarea lipsei tale din vorbe, din lacrimi, din tăcere!? Oare poți să mă simți, mamă!?… Îmi lipsești, mamă! „













